Evenimente rutiere cercetate de polițiști
La 11.10.2022, ora 08.04, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, în localitatea Adâncata, o femeie de 39 de ani din municipiul Suceava a intrat în coliziune față-spate cu autoturimsul condus în același sens de o femeie de 22 de ani din județul Botoșani.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto de 39 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarele auto au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 11.10.2022, ora 07.35, în timp ce conducea autoutilitara pe DN17 pe raza comunei Șcheia, la ieșirea din curtea unei societăți comerciale, un bărbat de 26 de ani din orașul Liteni a surprins și accidentat un bărbat, care se deplasa în caliate de pieton pe sensul său de mers, pe marginea părții carosabile, din direcția comuna Șcheia către municipiul Suceava.
Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde i s-au recoltat și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La 11.10.2022, ora 18.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Victoriei din municipiul Suceava un localnic de 69 de ani a surprins și accidentat un minor de 7 ani, angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.
Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La 11.10.2022, ora 17.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178 în localitatea Botoșana, o localnică de 38 de ani a surprins și accidentat un localnic de 71 de ani, angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se se asigure.
Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ocazie cu care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.