Numărul ucrainenilor care au intrat în România începând cu 10 februarie, deci inclusiv în perioada pre-conflict, a trecut de 2,7 milioane
În data de 29.10.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 219.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 60.000 de mijloace de transport.
„Pe sensul de intrare în România, au fost 117.485 de persoane, dintre care 9.472 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16,99 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.10.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.705.830 cetăţeni ucraineni”, anunţă Poliţia de Frontieră.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 61 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 37 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 42.000 lei; au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 22.600 lei; nu s-a permis intrarea în ţară a 20 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.

Tags:
Ucraina