Trei turci care lucrau ilegal în Suceava au fost trimiși acasă de polițiștii de imigrări

Trei cetățeni străini din Turcia au fost depistați ieri cu ședere ilegală de polițiștii de imigrări din Suceava. Au fost emise decizii de returnare, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de șase luni.

La data de 12 octombrie 2022, polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Suceava au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea șederii ilegale a cetățenilor străini pe teritoriul României.

În urma activităților întreprinse au fost depistați trei cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, din Turcia.

Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul României.

Pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 de zile de pe teritoriul țării noastre și au fost sancționați contravențional cu avertisment, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele celor trei cetățeni străini va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni.

La activitate au participat și polițiști din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Suceava.
Mai nouă Mai veche