VIDEO Doi copii și doi adulți răniți într-un accident în lanț pe DN 17, lângă Zidul Morții

Patru persoane, dintre care doi copii și doi adulți, au fost rănite, duminică seară, într-un accident rutier produs pe DN 17, în zona Zidul Morții din județul Suceava.

Accidentul s-a produs duminică, 30 octombrie 2022, în jurul orei 18:00, pe DN 17, între localitățile Șcheia și Stroiești din județul Suceava, în zona Zidul Morții.

În accident au fost implicate trei autovehicule care au intrat în coliziune în lanț. De vină ar fi conducătorul unui autoturism care nu a păstrat distanța față de autoturismul care circula în fața lui cu care a intrat în coliziune față-spate, iar ca urmare a impactului autoturismul din față a ricoșat și a intrat în coliziune cu un microbuz care circula în fața lui.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Doi copii și doi adulți sunt transportați la spital de către echipajele medicale.
Mai nouă Mai veche