Coșmar e prea puțin spus pentru a descrie prin ce au trecut cei peste două sute de pasageri ai cursei WizzAir Suceava-Luton de sâmbătă.
Au fost ținuți aproape două ore în căldură infernală într-un avion defect, apoi lăsați să aștepte o zi întreagă într-un container, flămânzi și obosiți, fără să li se spună de la început că zborul lor va fi amânat cu 24 de ore.
Mai multe persoane au leșinat și a fost nevoie de intervenția ambulanțelor.

Avionul era programat să plece la ora 11:45. Inițial, oamenilor li s-a spus că decolarea a fost amânată pentru ora 14:00. După ce s-au urcat la bord, a fost constatată o defecțiune, iar avionul a rămas pe pistă. Pasagerii au fost ținuți închiși aproape două ore, într-o temperatură insuportabilă. Ușile s-au deschis abia după ce un tânăr a leșinat și a fost nevoie să fie chemată o ambulanță. Ulterior, în aerogară a leșinat și o femeie însărcinată.
Pasagerii au fost trimiși înapoi în sala de așteptare și li s-a spus că plecarea a fost amânată pentru duminică, la ora 02:00. Abia spre miezul nopții au fost anunțați că decolarea a fost amânată din nou, pentru duminică la 10:30. Pasagerii care au mai rămas în Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava au fost preluați de un autocar și transportați la un hotel.