Concursul studențesc Capture the flag, ediția a șaptea, la USV

În perioada 10 - 11 noiembrie 2022, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de-a VII-a ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice CTF-USV 2022 (Capture The Flag).

Concursul, devenit o tradiție, s-a desfășurat în acest an în format online, la fel ca ediția anterioară. Acest format a permis participarea directă a unui număr semnificativ mai mare de concurenți, nemaifiind necesară o etapă premergătoare de calificări.

La ediția de anul acesta au participat 28 de echipe, însumând 95 de studenți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din România (Suceava, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova), dar și din alte țări, precum Republica Moldova, Ucraina și, în premieră absolută, Cuba.

Competiția a constat în rezolvarea unui număr de probleme din domeniul securității informaționale prin găsirea unor coduri (flags), la nivelul aplicațiilor web și a sistemelor cu vulnerabilități induse. Aceste „flags” au fost sub formă de șiruri aleatorii și unice (hash), putând fi descoperite ca urmare a exploatării vulnerabilităților unor aplicații puse la dispoziție în acest scop. Rezultatele au fost încărcate pe o platformă CTF dedicată, unde s-au calculat automat punctajele, fiecare echipă putând vedea, în timp real, punctele acumulate, poziția în concurs, timpul rămas, rezultatul celorlalți concurenți, precum și alte informații relevante. Platforma de concurs a fost disponibilă timp de 24 de ore, începând de joi, 10 noiembrie 2022, ora 12:00, până vineri, 11 noiembrie 2022, ora 12:00. Prin aceste „task-uri”, inventivitatea concurenților a fost pusă la încercare, aceștia găsind rapid diverse soluții de investigare într-un mediu virtual găzduit de o platformă informatică dedicată. Fiecare problemă rezolvată a adus cu sine un punctaj, validat după analiza rapoartelor elaborate de echipe, rapoarte în care sunt documentate rezolvările propuse pentru fiecare etapă în parte. Pregătirea problemelor de concurs și evaluarea rezultatelor finale obținute au fost asigurate, în bună parte, de partenerii CTF, coorganizatori ai manifestării, cu o experiență remarcabilă în domeniul securității informaționale. La fel ca în cazul edițiilor precedente, echipa de organizatori a fost coordonată de prof. univ. dr. ing. Alin Potorac, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Alături de universitate, au fost implicați si parteneri din mediul economic, SAFETECH Innovations București si ASSIST Software Suceava, care au oferit un important sprijin logistic si tehnic, asigurând, totodată, și fondurile necesare pentru premierea câștigătorilor.

Festivitatea de premiere a celei de-a VII-a ediții a concursului studențesc de securitate informațională CTF-USV 2022 a avut loc vineri, 11 noiembrie 2022, între orele 13:00 – 14:00, tot în format online. Echipele participante din partea Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău au ocupat primele două locuri pe podiumul ediției actuale, locul trei fiind câștigat de una dintre echipele Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București. Echipele USV au fost și ele aproape de un loc pe podium - we_use_arch_btw, formată din Florin-George Baciu și Mircea Ene, reușind să se claseze pe poziția a 5-a.

Detaliile privind clasamentul final al concursului pot fi consultate pe pagina web a competiției https://ctf.usv.ro/CTF-2022_Contest_Final_Ranking.pdf

Informații suplimentare privind organizarea și modul de desfășurare a concursului găsiți la adresa http://ctf.usv.ro
Mai nouă Mai veche