Luni, 14 noiembrie 2022, în jurul orei 02:15, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Sectiei de Politie Rurală Gălănesti au oprit pentru control autoturismul Volkswagen Vento, care era condus pe DN2 E, pe raza comunei Voitinel, judetul Suceava, de Vasile P., din localitate, posesor al permisului de conducere valabil.
Cu ocazia verificarilor efectuate, întrucât emana halena alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
De asemenea, s-a constatat că autoturismul nu deține poliță RCA valabilă, motiv pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto și s-a luat măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare, eliberîndu-se dovadă fără drept de circulație.