O mamă de doar de 20 de ani a decis să își abandoneze cei doi copii, motiv pentru care a mers la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Aceasta a făcut gestul extrem la începutul lunii octombrie.
La începutul lunii octombrie, o mamă de doar 20 de ani din Suceava a mers la autorități și le-a spus că, din cauza sărăciei, nu își poate crește cei doi copii pe care îi are.
Aceasta a mers la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, alături de bebelușul de două luni și de băiatul de doi ani și a cerut ajutorul, scrie Kanal D.
Aceasta a cerut instituirea unei măsuri de protecție pentru cei doi copii, spunând că nu are suficienți bani pentru a-i crește. Autoritățile i-au propus să fie internată, împreună cu cei doi copii, pentru o perioadă, în Centrul Maternal Suceava, dar aceasta nu a acceptat.
Prin urmare, autoritățile au instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist, măsură ce a intrat în vigoare din data de 6 octombrie 2022, a informat Sabina Silvia Doroftei, șefa Serviciului de Urgențe din cadrul DGASPC Suceava.
Alți trei copii din Suceava au ajuns în grija asistenților maternali
În luna martie, o altă femeie dintr-o comună din Suceava a cerut ajutorul. Aceasta avea doi copii, al treilea era pe drum și, din cauza faptului că soțul ei nu avea un loc de muncă stabil, nu avea cu ce să îi crească.
Conform Sabinei Silvia Doroftei, la data de 8 septembrie 2022, femeia și cei trei copii au mers la sediul primăriei din localitatea în care locuia și a cerut „internarea într-un centru destinat victimelor violenței fizice în familie din cauza comportamentului violent al concubinului”.
Din data de 8 septembrie 2022 și până pe data de 18 octombrie 2022, mama și cei trei copii ai ei au beneficiat de serviciile oferite de către Centrul Multifuncțional destinat Victimelor Violenței în Familia Gura Humorului.
Ulterior, femeia a cerut să fie instituită o măsură specială de protecție a celor trei copii, deoarece aceasta nu avea o casă pe numele ei și nici un loc de muncă stabil. Așadar, din data de 18 octombrie 2022, pentru cei trei minori a fost instituită măsura plasamentului în regim de urgență la un asistent material profesionist.
„La solicitarea DGASPC Suceava, reprezentanții serviciului de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu al respectivei familii au făcut o anchetă socială (în aprilie 2022), conform căreia se propune menținerea minorilor în familie și monitorizarea acestora din partea primăriei de domiciliu, întrucât nu s-a identificat o situație de risc.
Totodată, familia a fost inclusă într-un program de întrajutorare a fundației HHC România, pe o perioadă de trei luni”, a mai spus șefa Serviciului de Urgențe din cadrul DGASPC Suceava.

Cum se adopta un copil? Alți au prea mulți și alți deloc
RăspundețiȘtergere