Primăria Suceava a emis autorizaţia de construire pentru Sala Polivalentă

Primăria Municipiului Suceava a emis autorizaţia de construire pentru Sala Polivalentă care va avea o capacitatea de 5.000 de locuri, a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu. 

Lungu a arătat că la sfârşitul săptămânii trecute, proiectantul din Bistriţa a predat municipalităţii documentaţiile necesare emiterii autorizaţiei de construire a sălii şi a autorizaţiei pentru organizarea de şantier.

Investiţia, potrivit devizului general, are o valoare estimată de 30.131.042 de euro şi ar trebui, conform contractului, să fie finalizată în 24 de luni.

„Sperăm până la sfârşitul anului să demareze efectiv lucrările”, a spus Ion Lungu.

Sala Polivalentă va fi realizată în regim de înălţime D+P+2E (demisol, parter, două etaje), cu o suprafaţă construită de 10.552 metri pătraţi, la care se adaugă o anexă tehnică de 202 metri pătraţi.

Construcţia Sălii Polivalente este cu infrastructură radier general, cu grinzi întoarse din beton armat, suprastructura – sistem de tip dual, cu stâlpi şi pereţi din beton armat, planşee tip dală, grinzi perimetrale, grinzi şi gradene, iar acoperişul din ferme arcuite. Categoria de importanţă a construcţiei este „B” – deosebită.
Mai nouă Mai veche