Superstarul ortodoxiei, Părintele Calistrat, a trecut și pe la Mănăstirea Dragomirna, dar a fost alungat de ÎPS Pimen pentru că „provoca dezbinare și vrajbă”

Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, a ajuns subiectul unui scandal de proporții, după ce a agresat fizic două enoriașe în curtea bisericii. Odată cu acest eveniment, un altul, de acum aproape 20 de ani, iese la lumină. La vremea aceea, părintele Calistrat ar fi bătut un cal până când l-ar fi ucis. Ajuns apoi la Mănăstirea Dragomirna, a fost alungat de ÎPS Pimen pentru că provoca dezbinare și vrajbă.

Una dintre cele mai vocale personalități ale Bisericii Ortodoxe Române, preotul Calistrat Chifan, ar avea un caracter mai violent decât s-ar aștepta orice enoriaș. Potrivit unui comunicat de presă emis de Patriarhia Română în anul 2003, părintele ar fi ucis în bătaie un cal.

Părintele Calistrat Chifan ar fi fost alungat de la Mănăstirea Sihăstria pentru că a omorât bietul animal și s-ar fi retras la Mănăstirea Dragomirna din județul Suceava. Mutarea nu pare să-i fi fost favorabilă, din moment ce la scurtă vreme după aceea, preotul a fost din nou alungat către conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

„Caracterul violent al ierom. Calistrat reiese și din faptul că, pe timpul șederii la Mănăstirea Sihăstria, a bătut un cal până l-a ucis. Alungat din Sihăstria din pricina tulburărilor provocate, monahul Calistrat a plecat la Mănăstirea Dragomirna din jud. Suceava, împreună cu prietenul său, ierom. Antonie Câmpanu, de unde, datorită dezbinării și vrajbei provocate în această obște, a fost alungat de către conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la insistențele conducerii mănăstirii”, se precizează într-un comunicat al Patriarhiei Române din 2003.

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR la scandalul în care este implicat părintele Calistrat

În prezent, atenția este concentrată pe scandalul de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași. Preotul Calistrat Chifan ar fi agresat două femei.

Purtătorul de cuvânt BOR a condamnat aspru comportamentului părintelui Calistrat, anchetat de IPJ Iași.

„Întrucât mi se solicită insistent şi justificat un punct de vedere în legătură cu gestul violent şi scandalos comis de un cleric monah acum două zile, dar şi pentru că, în acelaşi timp, acest caz este subiectul unei anchete pe care doar eparhia de care aparţine o poate desfăşura şi doar ea poate comunica rezultatele ei.
Eu nu pot transmite decât un punct de vedere general valabil referitor la conduita unui cleric, oricine ar fi el: Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapienţial, violenţa de orice fel, incultura laică şi teologică instalate în mediul clerical/monahal sub masca „conservatorismului” de mahala xenofobă şi filetistă reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocaţia pastorală, dar mai ales cu creştinismul însuşi”
, a afirmat Vasile Bănescu într-o postare pe Facebook.

5 Comentarii

  1. Nusi mancati rahat vreti sa denigrati biserica asta va mai ramad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incorect...ne-au mai rămas și analfabeții ca tine, spre exemplu!

      Ștergere
  2. Din pacate, mai marii bisericii se lasa in continuare atrasi in linsajul mediatic,menit sa denigreze in realitate biserica.Sunt curioasa cat va dura pana ne vom trezi cu un nou zcandal...in cazul parintelui Necula, de exemplu🤔 Si adta ptr ca si dumnealui este o figura marcanta si expusa mediatic.
    Si inca ceva:"Cine nu a gresit, acela sa ridice piatra!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca nu mai ai frați pe-acasă și că ești steril! Păi hai să-i lăsăm în pace și pe criminali și pe violatori pentru că toți greșim, nu? Toți mai rupem câte-o floare, mai omoram un țânțar, o muscă ceva....toți greșim!

      Ștergere
  3. Se poate observa faptul ca acest articol dar si unele comentari nu fac altceva decat sa expuna lipsa de cultura si respect fata de ceea ce inseamna ortodoxie. Cu speranta in suflet sper ca Dumnezeu sa va lumineze mintea. Doamne ajuta la toata lumea.

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche