Sâmbătă, 26 noiembrie, în jurul orei 02:55, echipajul de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier pe DJ 176 de pe raza comunei Vatra Moldoviței a oprit pentru control un autoturism Volkswagen care circula pe Direcția Vama-Moldovița.
La volan a fost identificat Lucian H., de 35 de ani, din Moldovița.
Urmare a testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat
Acesta a fost condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
A fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.