VIDEO Tată a 12 copii mort în mașina lovită de un tânăr beat la volan. Cum s-a produs accidentul de la Vicovu de Sus

Groaznicul accident rutier produs miercuri seară la Vicovu de Sus a fost suprins de o cameră de supraveghere, iar anchetatorii au adunat primele informații cu privire la persoanele implicate și modul în care a avut loc impactul. 

Accidentul s-a produs miercuri, 2 noiembrie 2022, în jurul orei 16:00, în zona Plai din orașul Vicovu de Sus. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere poate fi observat un microbuz Volkswagen Transporter care se angajează într-o manevră de întoarcere peste linia continuă. 

Din spate circulcă cu foarte mare viteză un autoturismul Audi care se izbește violent în partea laterală stângă a microbuzului, chiar în zona șoferului. 

În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat, a fost extras de pompierii militari, dar după executarea manevrelor de resuscitare s-a pronunțat decesul. Bărbatul în vârstă de 50 de ani era un localnic, tată a 12 copii. 

În autoturism se aflau șoferul de 26 de ani și un alt tânăr de 22 de ani. Șoferul autoturismului Audi se afla în stare de ebrietate. La etilotest rezultatul a fost 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


Citește mai departe:

1 Comentarii

  1. Doamne cîtă lipsă de responsabilitate și de ambele părți Întoarcerea se face numai după o asigurare temeinică și nu oriunde ci doar in locuri cu vizibilitate păcat de copiii rămași fără tată o să fie teribil de greu ptr ei Mă doare sufletul in mine cînd văd astfel de nenorociri .

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche