OSF Global Services deţine la nivel naţional un birou de dezvoltare în Bucureşti şi alte şapte centre de dezvoltare în Piatra Neamţ, Craiova, Piteşti, Iaşi, Suceava, Braşov şi Cluj-Napoca.
Compania româno–canadiană OSF Global Services, activă în zona de transformare digitală, cu expertiză în comerţul digital al companiilor, soluţii de gestionare a comenzilor, managementul shoppingului on-line, dezvoltare de aplicaţii cloud şi servicii de consultanţă, şi-a majorat cifra de afaceri cu peste 50% la finalul anului trecut, depăşind astfel pragul de 110 mil. lei (peste 22 mil. euro) în 2021, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
În primul an de pandemie, respectiv în 2020, compania a înregistrat o scădere uşoară a cifrei de afaceri, de puţin peste 1%, ajungând astfel la afaceri de 72,5 mil. lei (14,8 mil. euro). Tot în 2020, profitul net al OSF Global Services a înregistrat o scădere de peste 28%, până la 2,2 mil. lei (455.000 euro), arată sursa citată anterior. Însă, pe parcursul anului trecut, profitul net al companiei a înregistrat o creştere de peste 340% faţă de anul anterior, ajungând la 9 mil. lei (2 mil. euro).