La 27 decembrie 2022, la ora 14.23, Lăcrămioara P., de 23 de ani, din oraș Cajvana, a condus autoturismul Volkswagen pe DC 43 din orașul Cajvana, având direcția de deplasare spre centrul localității. Când a ajuns în intersecție cu drumul comunal neclasificat, din partea dreaptă, un copil în vârstă de 9 ani, conducând o trotinetă electrică, nu a respectat indicatorul Stop și a intrat în intersecție, intrând în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar.
În urma impactului, conducătorul trotinetei electrice a suferit leziuni ușoare și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde în urma examinării de către cadrele medicale i s-a stabilit diagnosticul „Contuzionat ușor prin accident rutier. Contuzie toracoabdominală, contuzie bazin”.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, apoi i s-a recoltat o probă biologică de sânge la Spitalul Municipal Rădăuți.
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea „vătămare corporală din culpă”.