FOTO Incendiu devastator la Hurjuieni. Patru gospodării cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți și cei ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și Siret, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Bilca, Voitinel și Horodnic de Sus, au intervenit miercuri, 28 decembrie 2022, cu 14 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Hurjuieni, comuna Gălănești. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 04:38.

Din cauza orei târzii, incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar la sosirea echipajelor ardeau generalizat depozitul de furaje și adăpostul de animale dintr-o gospodărie, flăcările fiind extinse la alte trei gospodării cu pericol de propagare la locuințele învecinate.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD și echipajul SAJ au acordat primul ajutor pentru patru persoane. Două dintre acestea au suferit atacuri de panică, iar alte două au suferit arsuri. După acordarea primului ajutor, o femeie în vârstă de 52 de ani, cu arsuri, a fost transportată la spital.

La primul proprietar, au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați. S-au degradat aproximativ 4 metri cubi de cherestea și elementele de tâmplărie ale casei de locuit. În incendiu au pierit 4 bovine, 40 de păsări și 2 iepuri.

La al doilea proprietar, au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 124 de metri pătrați. Au mai ars acoperișul garajului și al unei bucătării, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. În incendiu au pierit 20 de păsări.

La al treilea proprietar, au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați și alte anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați. Au mai ars un utilaj agricol (tractor), circa 5 metri cubi de cherestea, circa 10 metri cubi lemn de foc și alte bunuri.

La al patrulea proprietar, au ars depozitul de furaje, adăpostul de animale și o magazie, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați. Au mai ars și circa 10 tone de furaje. În incendiu au pierit 17 păsări.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:20, iar pompierii au salvat locuințele proprietarilor afectați de incendiu și pe cele învecinate.
Mai nouă Mai veche