Sâmbătă, 24 decembrie 2022, în jurul orei 09.50, în timp ce Marian I., de 43 de ani, din București, conducea autoturismul Smart pe DN 2H, dinspre Suceava spre Rădăuți, ajungând pe raza orașului Milișăuți, în dreptul Bisericii Creștine Adventiste, a surprins și accidentat, pe sensul său de mers, pe Ortensia P., de 61 de ani, localnică, Cătălina P., de 32 ani, și Clara P., în vârstă de patru ani, ultimele două din comuna Miroslava, județul Iași, care s-au angajat în traversarea DN 2H pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător cu indicator și marcaj rutier.
În momentul impactului cu pietonii, șoferul a pierdut controlul volanului și a pătruns cu autoturismul pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Mercedes condus de Petrică C., de 27 de ani, din Arbore, care circula din sens opus și care se afla oprit la trecerea de pietoni.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme și vătămarea corporală ușoară a celor trei persoane care au fost transportate de echipajele medicale la Spitalul Municipal Rădăuți pentru îngrijiri medicale. Femeia de 62 de ani a fost dignosticată cu „traumatism cranio-cerebral ușor, contuzie la nivelul brațului - antebraț drept”, tânăra a suferit „contuzie la nivelul bazinului”, iar fetița „escoriații genunchi stâng”.
Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care au fost conduși la Spitalul Municipal Rădăuți, unde le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Au fost testate și cele două femei majore, rezultatele fiind negative.
Din verificările efectuate, vinovăția producerii accidentului rutier aparține conducătorului autoturismului Smart, care nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea DN 2H pe trecere de pietoni, semnalizată corespunzător.
A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.