IPJ Suceava reamintește că la data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanşat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”. Aceasta are ca în scop creşterea siguranței cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, polițiștii cooperează nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale.
De la debutul planului de acțiune, polițiștii suceveni au confiscat peste 10 tone de materiale pirotehnice.
Având în vedere că în perioada asociată Anului Nou se remarcă o intensificare a activităților de natură pirotehnică, polițiștii recomandă respectarea condițiilor legale de utilizare a artificiilor și de organizare a spectacolelor pirotehnice.
Polițiștii suceveni vin cu o serie de recomandări pentru cei care vor să folosească petarde și artificii. Conform legislației în vigoare, „este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.”
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Polițiștii mai amintesc că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.
- a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
- d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
- g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Ce riscă cei care nu respectă legea:
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.