Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene, fals.
În data de 24 decembrie 2022, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 29 de ani. Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF și remorca, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.
O dată cu prezentarea pașaportului, bărbatul a prezentat și un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.