Miercuri, 11 ianuarie 2023, în jurul orelor 04:30, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce desfăşurau activități de patrulare pe raza satului Cacica, județul Suceava, au oprit pentru control în proximitatea cimitirului din localitate autoturismul Audi A4 de culoare negru cu numere de circulație provizorii.
La volan a fost identificat Robert N., de 20 de ani, domiciliat în Cacica.
Fiindu-i solicitate documentele mașinii, tânărul a înmânat autorizația de circulație provizorie ocazie cu care s-a constatat faptul că acestea sunt expirate din data de 24 octombrie 2022.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.