Gheorghe Biholar, proprietarul Televiziunii Intermedia Suceava, a murit, sâmbătă, la vârsta de 63 de ani. Familia a anunțat programul funeraliilor.
Trupul neînsuflețit va fi depus miercuri, 18 ianuarie, la Biserica „Sfânta Vineri” din cartierul George Enescu al municipiului Suceava. Slujba de priveghere este oficiată zilnic, la ora 17.00.
Înmormântarea va avea loc vineri la prânz, la Putna, localitatea natală a lui Gheorghe Biholar.
Specialist în telecomunicații și angajat al Romtelecom, la începutul anilor '90 Gheorghe Biholar a fost unul dintre acționarii rețelei locale de televiziune prin cablu Agapia, iar apoi a preluat stația TV devenită astăzi Televiziunea Intermedia Suceava. De asemenea, Gheorghe Biholar a dezvoltat afaceri și în domeniile turismului și industriei lactate.