Agresor reținut în arest pentru violență în familie și ordine provizorii de protecție emise de polițiștii suceveni în acest weekend

Ordinul provizoriu de protecție este un instrument legislativ extrem de eficient și util care dă posibilitatea intervenției directe a polițistului pentru garantarea siguranței și drepturilor victimei.
Și în acest weekend, polițiștii au adus liniștea în mai multe familii, emițând ordine provizorii de protecție împotriva unor persoane care nu au înțeles să asigure un climat familial civilizat și optim dezvoltării copiilor, unul dintre agresori fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Suceava pentru nerespectarea ordinului de protecție.



La data de 03.02.2023, orele 1644, polițiștii din cadrul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați direct de către o femeie cu privire la faptul că fiul ei de 31 ani a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție prin aceea că a pătruns în incinta locuinței din mun. Câmpulung Moldovensc, jud. Suceava, de unde a fost evacuat anterior și nu a respectat măsura de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri față de mama sa și de locuință.
Având în vedere cele sesizate, lucrătorii de poliție s-au deplasat la locuința persoanei vătămate unde a fost identificat, dormind într-o cameră, fiul său de 31 ani.
Fiind întrebat cu privire la încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, bărbatul a declarat verbal faptul că el le-a încălcat cu bună-știință motivând faptul că nu are unde locui și că, deși i-a fost pusă la dispoziție o locuință socială de către Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, el nu dorește să locuiască acolo.
Bărbatul de 31 de ani a fost luat în custodie de către polițiști și a fost condus la sediul poliției în vederea dispunerii măsurilor legale.
În cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul de 31 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38, alin. 1 și dispuse prin ordinul de protecție”, faptă prev. şi ped . de art. 47, alin. 1 din Lg. 217/2003 R raportat la art. 38, alin. 1, lit. „a” și „e” din Lg. 217/2003 R, totodată fiind luată împotriva acestuia și măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.


La data de 04.02.2023, ora 20.45, polițiștii Poliţiei Oraşului Milisauti şi Poliţiei Orașului Cajvana au fost sesizati prin apel 112 de către o femeie oraş Milişăuţi, jud. Suceava de faptul că la domiciliul lor, soţul provoacă scandal.
Polițiștii s-au deplsat în regim de urgență la imobilul din oraş Milişăuţi, unde din discuţiile purtate cu apelanta a reieşit că în cursul zilei, sotul ei, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a provocat scandal, având un comportament agresiv, adresând ameninţări cu acte de violenţă, iar la un moment dat aplicându-i o lovitură cu palma.
La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj al ambulanţei care l-a preluat pe agresor la Spitalul mun. Rădăuţi pentru a se stabili dacă se impune sau nu internarea şi ţinerea acestuia sub observaţie.
S-a procedat întocmirea documentaţiei în vederea emiterii ordinului de protecţie provizoriu, iar în urma aplicării formularului de risc a reieşit existenţa unui risc eminent, iar victima a solicitat eliberarea unui ordin de protecţie întrucât prezenţa soţului ei îi creează o stare de temere.
A fost întocmit ordinul de protecţie provizoriu prin care s-a dispus ca bărbatul să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri de victimă ori de fiica lor minoră, de locuinţa acestora din oraş Milisauti, jud. Suceava, precum şi evacuarea agresorului din locuinţă.
I s-au adus la cunoştinţă aceste interdicţii agresorului, iar acesta s-a angajat să le respecte, fiind atenţionat că nerespectarea acestora constituie infracţiune conform Legii 217/2003.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvărsirii infractiunii de violentă în familie , faptă prev. si ped. de art. 199, alin. 1 raportat la art. 193, alin.1 C. Pen., urmând a se da soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuti.


La data de 03.02.2023, ora 15:40, polițiștii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta au fost sesizați prin prezentare la sediul secției de poliție de către o femeie despre faptul că în data de 03.02.2023, în jurul orei 13.30 a fost alungată din locuința comună de pe raza com. Fundu Moldovei, jud. Suceava de către soțul său.
Din cele declarate de către persoana vătămată a reieșit faptul că la data 03.02.2023, în jurul orei 13:30 în timp ce se afla la domiciliu, respectiv imobilul din com. Fundu Moldovei, jud. Suceava între aceasta și soțul ei a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor neînțelegeri de ordin familial în urma căruia aceasta din urmă a alungat-o din locuința comună, reclamanta prezentându-se la sediul secției de poliție împreună cu fiul acesteia minor, în vârstă de 14 ani.
Totodată, femeia a mai declarat faptul ca la data de 30.01.2023, în jurul orei 14:30, în timp ce se afla la târla de animale din com. Fundu Moldovei, pe fondul unor neînțelegeri a fost și lovită de către soț.
În cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există un risc iminent, iar persoana vătămată a dorit emiterea unui ordin provizoriu de protecție și totodată a formulat plângere prealabilă pentru săvârșirea infracțiunii de „violența în familie”.
În cauză s-a emis ordinul de protecție provizoriu din 03.02.2023, urmând ca întregul material probatoriu să fie înaintat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violența în familie”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 199, alin. (1) din Cod Penal raportat la art. 193, alin. 1 Cod Penal, urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii P.P. Fundu Moldovei.


Reamintim că poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.
Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2023. Sesizați cazurile de violență domestică!
Mai nouă Mai veche