Acțiune desfășurată de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice
În ziua de 01.02.2023, între orele 10,00 – 13,00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava, au acţionat pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor ilicite de natură economică prevăzute de Legea 241/2005 (prevenirea și combaterea evaziunii fiscale), Legea nr. 82/1991 republicată (legea contabilității), OUG 54/2020 (domeniul energiei), precum şi a altor acte normative în vigoare, pe raza mun. Suceava.
Au fost efectuate verificări și controale la 15 societăți comerciale și au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 lei la O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
De asemenea, au fost confiscate și articole vestimentare susceptibile de a fi contrafăcute în valoare de 2.000 lei și a fost constatată o infracțiune prev. de art. 102 alin 1 lit b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Eveniment rutier cercetat de polițiști
La data de 01.02.2023, în jurul orei 1245, un bărbat a condus ansamblul de vehicule format din autotrenul și remorcă, dinspre loc. Șcheia înspre loc. Dărmănești, iar pe VO2P, a intrat în balans și s-a răsturnat pe partea dreaptă a părții carosabile.
La fața locului a fost solicitată intervenția echipajelor medicale, șoferul fiind preluat de un echipaj și transportat la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, suferind leziuni ușoare. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul Penal.
Urmărire și blocaj în trafic pentru oprirea unui șofer băut
La data de 02.02.2023, în jurul orelor 02.55, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza cart.Burdujeni, a observat un autoturism ce se deplasa din sens opus pe strada Ghe.Doja, fiind efectuat semnal regulamentar de oprire.
Acesta nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare. S-a procedat la urmărirea vehiculului cu autospeciala din dotare pe străzile Ghe.Doja, Privighetorii și ulterior pe str.Putna, iar în zona unei parcări autoturismul a fost blocat cu autospeciala de poliție.
S-a procedat la verificarea documentelor personale ale șoferuluiși ale autoturismului, constatându-se că persoana care se afla la volanul autoturismului este un bărbat în vârstă de 32 ani, din mun.Suceava.
Fiind testat cu aparatul etilotest din dotarea Secției de Poliție Burdujeni a rezultat o valoare de 0.44 mg./l pur alcool în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice la interval de o oră pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit proces verbal de constatare al infracțiunii flagrante, pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prev și ped. de art. 336 din Codul Penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava.