Dorin Goian explică de ce nu este antrenor în Liga I: „Eu nu dau limbi în urechi”

Fostul internațional Dorin Goian, lider detașat cu Foresta Suceava în Seria I a Ligii a 3-a, cu șanse mari de a promova în eșalonul secund, a luat și el poziție în scandalul licențelor din fotbalul românesc. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani consideră că în Liga I ar trebui să stea pe bancă doar antrenorii cu licență.

Dorin Goian a vorbit cu jurnalistul Narcis Pohoață de la Prosport despre scandalul la modă în Liga I, cel al licențelor antrenorilor. „Goe” spune că în mod normal ar trebui să stea pe bancă doar tehnicienii cu licență.

Și a dat exemplul său și al lui Bogdan Lobonț, care în timp ce erau jucători activi veneau periodic în România, de la echipele la care jucau în străinătate, pentru a-și lua în primă fază carnet de antrenor.

„Nu mă întrebați de licențe, chiar nu e treaba mea. V-am spus, eu mi-am făcut licențele. Și nu mi-a fost ușor. Țin minte că veneam cu Lobonț, eu din Grecia, el din Italia, ca să ne luăm în primă fază carnetul de antrenor. Veneam cu Lobonț din țări străine să facem treaba asta. Așa am gândit că este normal. Mi se pare că ar trebui să antreneze cei cu licență, dar ce mai este normal în țara asta?”, a declarat Dorin Goian.

„Nu sunt genul care să dea limbi în urechi”


Fostul internațional spune că e greu să intre în circuitul antrenorilor despre care se vorbește în Liga I. Și nici nu vrea să bată la ușă. Conducătorul care îl vrea – spune Goian, poate face rost de numărul său de telefon, pentru a discuta.

„Păi eu am luat-o de jos de vreo trei ani, tot îmi fac mâna la Liga a 3-a. E greu. Acuma se spune că trebuie să intri în circuit. Ca să antrenezi în Liga I trebuie să fii în circuit. Din păcate, eu nu am intrat în acest circuit. Nu am fost niciodată persoana care să bat la ușă. Să dau limbi în urechi, cum se spune. Nici ca jucător, nici ca antrenor. Nu îmi place treaba asta. Eu cred că un conducător de club, dacă vrea să ia un antrenor, cu siguranță poate să facă rost de numărul meu de telefon, să sune. Asta cu circuit, necircuit, impresari agreați sau neagreați…”, a mai spus Dorin Goian, care nu știe când va activa la o echipă din prima ligă: „Nu știu când voi antrena în Liga I. Asta cu antrenoratul e puțin relativ, așa. Vedeți că sunt antrenori care au avut rezultate, care au experiență destul de mare și care nu au mai prins un angajament de ceva vreme. E greu, fotbalul la noi e puțin mai altfel decât în alte părți. Nu mi-am făcut neapărat un target când voi antrena în Liga I. Încerc să mă bucur de moment și vedem ce va fi. Dacă se va ivi o oportunitate să antrenez în Liga a 2-a sau în Liga I, vom vedea”.

Întrebat care este echipa la care a jucat și pe care ar dori să o antreneze, Goian a răspuns ferm: „Glagow Rangers. Pentru tot ce înseamnă, atmosferă, club, condiții extraordinare. Chiar vorbeam cu staff-ul meu de la Foresta, pentru că ne plângeam de terenuri. Acolo, la baza lor erau 12 terenuri. Mi-aș dori cândva să ajung să antrenez Glasgow Rangers. E greu, e foarte greu, e aproape imposibil, dar îmi doresc”.

CFR Cluj, favorita sa la un nou titlu de campioană

Goian este de părere că CFR Cluj rămâne și în acest an favorită la titlu în SuperLiga și i-a transmis lui Dan Petrescu mult succes în dubla manșă cu Lazio Roma, din Conference League. De asemenea, fostul internațional spune că fotbalul românesc va stârni mai mult interes abia când va avea mai multe echipe calificate în grupele cupelor europene. În Europa League și Conference League, pentru că Champions League este de neatins.

„Ne vom uita la Liga I cu mai mare interes când vom avea mai multe echipe de valoare mai mare, când vom avea echipe care joacă în grupele Europa League sau Conference League. La Champions League trebuie să mai așteptăm. Nu suntem de Champions. Dar măcar să avem în fiecare sezon o echipă în grupele Europa League și una în Conference League. Să o luăm treptat. Ținem pumnii CFR-ului în meciul cu Lazio, din păcate e singura care joacă în primăvara europeană. Despre lupta la titlu, la cum văd eu lucrurile tot CFR va lua campionatul. Este o echipă mai echilibrată, mai constantă, Dan Petrescu are deja o experiență foarte mare și obține maxim din fiecare joc, știe să pregătească foarte bine meciurile. Din punctul meu de vedere, tot CFR va câștiga campionatul și anul acesta”, susține antrenorul Forestei Suceava, care așteaptă o calificare a tricolorilor la EURO: „Începe o nouă campanie de calificare, într-o grupă accesibilă cred eu. Nu ușoară, pentru că nimic nu este ușor, dar puteam să cădem mai greu. Sperăm să facem o campanie bună, să începem bine și să reușim să ne calificăm”.

„Meseria de antrenor te schimbă”

Întrebat dacă îl mai recunoaște pe Mutu atât de serios, transformat în postura de antrenor, Dorin Goian a replicat: „Credeți-mă, te obligă meseria pe care o are, te obligă să fii serios. E o presiune mare pentru el, dar nu că nu ar fi obișnuit. Adi duce la presiune, nu îmi fac eu probleme din punctul acesta de vedere. Îmi place foarte mult ce se întâmplă la Rapid, fără doar și poate este, momentan, cel mai iubit club din țară. Și prin prisma emulației, a tot ce se întâmplă la acel cluh. Mi-aș dori ca Adi Mutu să aibă un parcurs bun și, de ce nu, să ia titlul. Nu va fi ușor, dar eu îi doresc multă baftă”.
Mai nouă Mai veche