În perioada 20-24 martie 2023, Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Banca Naţională a României, Agenția Suceava, a organizat o serie de activităţi educaţionale destinate studenţilor şi elevilor, reunite sub tematica Plan your money, plant your future („Planifică-ți banii, plantează-ți viitorul”). Activitățile au marcat „Săptămâna Mondială a Banilor” și s-au desfășurat sub egida proiectului „BNR - StudentHub”.
Activităţile şi prezentările, care au fost axate pe teme financiar-bancare, s-au desfășurat la sediul Agenției Suceava a Băncii Naţionale a României, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava și la licee din judeţ. Într-un cadru interactiv, cei 154 de studenţi şi elevi suceveni au avut ocazia să discute cu specialiştii Băncii Naţionale a României şi cu cadrele didactice universitare despre economisire, credit, dobândă, inflaţie, istoria monedei naţionale, rolul şi funcţiile băncii centrale, precum și despre structura sectorului bancar românesc.