Ministrul Transporturilor trimite Corpul de Control la CFR Călători pentru verificări după accidentele feroviare grave de la Roșiori și Galați, însă doar după ce vor fi date primele concluzii ale Agenției pentru Investigarea Accidentelor Feroviare, a anunțat, într-o conferință de presă, Sorin Grindeanu.
Se va face, de asemenea, o analiză internă la conducerea ministerului în ceea ce privește managementul CFR Călători, însă problema de fond este că în ultimii 30 de ani au fost subfinanțate infrastructura feroviară și modernizarea materialului rulant, iar eventualele demisii sau demiteri nu ar îmbunătăți situația.
„Nimeni nu este de neînlocuit și nimeni nu e perfect. Lucrurile astea, în schimb, nu rezolvă problema, doar că nevoia în acest moment de proiecte, nu doar pe zona rutieră, ci și pe zona feroviară, este imensă. Faptul că 30 de ani nu s-a investit major în această zonă înseamnă un mare handicap pe care România îl are pe zona feroviară. Iar asta se vede în viteza cu care circulă trenurile. Asta se vede în condițiile pe care le ai în majoritatea trenurilor. Asta se vede în tot ceea ce înseamnă un transport feroviar, dacă vorbim doar de zona de călători, modern”, a spus Sorin Grindeanu.
Locomotiva care s-a accelerat singură și a produs accidentul feroviar de la Galați, în urma căruia conductoarea trenului și-a pierdut viața sâmbătă, făcuse o revizie tehnică în dimineața accidentului, dar ultima reparație capitală, cu modernizare, avusese loc în urmă cu mai bine de 15 ani, în 2006, la Craiova.