FOTO Amendă și suspendarea activității pentru o hală de dezmebrări auto din Rădăuți care funcționa fără autorizație de mediu

Comisariatul Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu a anunțat că, în urma unei sesizări privind nerespectarea legislației de mediu în activitatea desfășurată la un atelier de dezmebrări auto din municipiul Rădăuți, județul Suceava, comisari din cadrul instituției au efectuat un control pe linie de protecție a mediului la adresa indicată, constatând desfășurarea de activități de dezmembrări auto fără deținerea autorizației de mediu.

Pentru neconformitățile constatate, au fost aplicate sanctiuni contraventionale principale în valoare de 3.000 lei.

Totodată s-a aplicat sanctiunea complementară de suspendare a activitătii de dezmembrare auto. În cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficientelor constatate.
Mai nouă Mai veche