Polițiștii din Pojorâta au salvat patru persoane care dormeau într-o clădire cuprinsă de un incendiu

Miercuri, 15 martie 2023, la ora 02:05, cei trei polițiști în timp ce desfășurau activități de patrulare au observat lângă o agenție bancară situată pe raza comunei Pojorâta o lumină puternică, care se asemăna cu o flacără, fapt pentru au apelat la numărul de urgență 112, solicitând intervenția pompierilor.

Ajunși la fața locului au constatat că la locuința din aceeași clădire din care face parte și agenția bancară, a izbucnit un incendiu. Intrând în curtea locuinței, polițiștii au constatat că arde violent un foișor de vară, care se afla la o distanță mică de ușa de acces și anexa în care se afla centrala, acesta fiind în întregime cuprins de flăcări, prezentând pericol de propagare la camera centralei.

Doi dintre polițiști au procedat în regim de urgență la trezirea persoanelor aflate în locuință, stabilind că în interior erau patru persoane care dormeau. Cel de-al treilea polițist a preluat persoanele cu autospeciala de poliție și le-a evacuat, adăpostindu-le într-un loc sigur.

După ce s-au asigurat că în locuință că nu mai există și alte persoane, până la ajungerea pompierilor, polițiștii au procedat la identificarea de mijloace de stingere a incendiului de la Azilul de Bătrâni Pojorâta, încercând limitarea propagării incendiului la locuință.

Până la sosirea pompierilor, polițiștii au utilizat un număr de 8 stingătoare mijlocii, împiedicând astfel manifestarea violentă a incendiului.

Ulterior, ca urmare a verificărilor efectuate și a concluziilor de specialitate desprinse de către reprezentanții pompierilor militari, s-a stabilit cauza producerii incendiului ca fiind efectul termic al curentului electric, iar mijlocul de producere a incendiului fiind un cablu defect, neizolat corespunzător. 

Pagubele sunt estimate la suma de aproximativ 100.000 lei.

Ca urmare a intervenției prompte a polițiștilor nu s-au înregistrat victime omenești iar încăperea în care funcționează agenția nu a fost afectată de incendiu sau de intervenția de stingere a acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, prev. de art.255 alin.1 din Codul Penal.


În perioada ianuarie – martie 2023, peste 300 de polițiști din cadrul IPJ Suceava au participat la cursuri de specializare în module de formare pentru acordarea de prim ajutor și intervenție în situații de urgență alături de specialiști ISU și SMURD. Activitățile de instruire sunt realizate sub coordonarea Serviciului Pregătire Profesională din cadrul IPJ Suceava, iar rezultatele, prin prisma evenimentelor și intervențiilor din teren sunt îmbucurătoare. Viața are prioritate!
Mai nouă Mai veche