5 sfaturi pentru îmbunătățirea digestiei

 


Cu toții ne plângem ocazional de balonare sau de constipație sau de senzația de bolovan în stomac, dar uneori se poate întâmpla ca aceste simptome să se manifeste după aproape fiecare masă, sau de fiecare dată când consumăm un aliment preferat. Există câteva metode simple și naturale pin care îți poți îmbunătăți digestia și despre care vom discuta în continuare.

1. Introdu bitterul suedez în rutina zilnică

Bitterul suedez este un amestec de plante medicinale în alcool care are proprietăți digestive și tonice. Acesta poate fi utilizat ca un remediu natural pentru a îmbunătăți digestia și a reduce disconfortul abdominal. 

Începe ziua cu o linguriță de bitter suedez diluat în apă caldă - aceasta va stimula secreția de enzime digestive și va pregăti stomacul pentru alimente. De asemenea, acest obicei poate ajuta la reducerea senzației de balonare și la prevenirea refluxului gastroesofagian.



Folosește bitter suedez ca un tonic digestiv după mesele grele sau bogate în grăsimi - acesta poate ajuta la descompunerea alimentelor și la reducerea balonării și a senzației de plenitudine. În plus, bitterul suedez poate contribui la reducerea inflamației din tractul digestiv.



Dacă nu te dai în vânt supă gustul puternic aromat, adaugă bitter suedez în rețetele tale preferate de smoothie-uri sau sucuri naturale - aceasta este o modalitate delicioasă de a beneficia de proprietățile sale digestive și de a-i îmbunătăți gustul.. De asemenea, adăugarea de bitter suedez în aceste băuturi poate ajuta la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge și la îmbunătățirea funcției hepatice [1].

Dacă nu ești bine familiarizat cu soluția reprezentată de bitter suedez, beneficii, proprietăți, contraindicații, dacă iei alte medicamente sau dacă ai o anumită problemă cronică de sănătate, discută cu medicul.

2. Asigură un aport adecvat de fibre

Pentru a asigura un aport adecvat de fibre, este important sa consumi alimente cum ar fi legumele cu frunze verzi, fructele proaspete sau uscate, cerealele integrale și nucile. Potrivit datelr medicale, femeile ar trebui să consume aproximativ 25 de grame de fibre pe zi, în timp ce bărbații au nevoie de aproximativ 38 de grame pe zi [2]. 

O modalitate excelentă de a adăuga fibrele în dieta ta este prin includerea semințelor de chia sau in în diverse preparate. Acestea sunt bogate în fibre solubile și insolubile și pot ajuta la prevenirea constipației. În plus, studiile au arătat că un consum regulat de semințe de chia poate reduce inflamația și poate îmbunătăți nivelul colesterolului.

Este important, totodată, să eviți alimentele procesate și rafinate, care au un conținut scăzut de fibre și pot afecta digestia, de exemplu, pâinea albă și orezul alb. În schimb, alege cereale integrale, cum ar fi orezul brun sau quinoa [1].

Consumul adecvat de fibre poate reduce riscul dezvoltării bolilor cronice precum diabetul zaharat, bolile cardiovasculare și cancerul colorectal. În plus, o dietă bogată în fibre poate ajuta la menținerea unei greutăți corporale sănătoase [2].

3. Menține o greutate corporală sănătoasă

Pentru a menține o greutate corporală sănătoasă și pentru a îmbunătăți digestia este important să stabilești un plan alimentar echilibrat. Odată cu scăderea în greutate, se produce o scădere a cantității de grăsime absominală, ceea ce ae ca rezultat reducerea presiunii asupra organelor interne.

Ce înseamnă asta, concret, pentru digestia ta? Un tranzit intestinal mai lin, reducerea siimptomelor de reflux gastroesofagian, reducerea balonării și scăderea frecvenței eructațiilor. În plus, exercițiul fizic care însoțește, de obicei, menținerea unei greutăți normale, are și el un impact favorabil asupra proceselor digestive și asupra stării naturale de bine [2]. 

4. Hidratează-te adecvat

Hidratarea adecvată este esențială pentru o digestie sănătoasă. Consumul suficient de apă poate ajuta la lubrifierea tractului digestiv și la menținerea unui flux regulat de alimente prin sistemul digestiv. Consumul zilnic recomandat de apă este de aproximativ 3,7 litri pentru bărbați și 2,7 litri pentru femei și poate suferi modificări în funcție de factori precum greutatea corporală sau temperatura ambiantă, efortul fizic efectuat etc [1].



Fructele și legumele au, multe dintre ele, un conținut ridicat de apă. Castraveții, pepenele verde și portocalele sunt excelente pentru a menține hidratarea corpului.

Evitarea consumului excesiv de băuturi care deshidratează este crucială pentru o digestie sănătoasă. Cafeaua și alcoolul pot avea efecte diuretice asupra organismului, ceea ce poate duce la deshidratare [2]. De asemenea, băuturile carbogazoase pot avea un conținut ridicat de zahăr sau îndulcitori artificiali care pot irita stomacul și pot afecta negativ digestia. Apa e cea mai bună soluție pentru o hidratare adecvată, iar dacă îți este greu să bei apă simplă, încearcă să îți prepari apă fructată, punând câteva bucăți de fructe în ea.

5. Fă o cură de probiotice

Probioticele sunt bacterii benefice care pot ajuta la îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale. Alimentele bogate în probiotice, cum ar fi iaurtul, muraturile, kefirul și kombucha, pot fi incluse oricând în dietă. Uneori, totuși, este nevoie să iei suplimente probiotice pentru a reechilibra flora intestinală.

Alege un probiotic potrivit discutând cu medicul despre simptomele pe care le ai, despre stilul de viață, modul de administrare a probioticului și numărul de bacterii vii pe care le conține acesta. 



O digestie sănătoasă este indispensabilă unei stări generale de bine, iar câteva schimbări simple ale stilului de viață pot face diferența în ceea ce privește sănătatea ta gastrointestinală. 

 

Mai nouă Mai veche