Luni, 24 aprilie 2023, la ora 17.00, Mihaela F., de 31 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen GOlf pe DJ178F, pe raza satului Măneuți, din direcția Frătăuții Vechi către Rădăuți, și nu a putut evita impactul cu un biciclist în vârstă de 7 ani, care a traversat neregulamentar drumul public pe bicicletă, prin fața mașinii, fiind acroșat cu partea din față a autoturismului.
În urma impactului, biciclistul a căzut în șanțul de lângă trotuar, suferind leziuni, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Rădăuți, fiind diagnosticat cu „escoriații faciale”, fiind ulterior transportat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
A fost întocmit dosar penal privind infarcțiunea de „vătămare corporală din culpă”.