Dumnică, 9 aprilie 2023, la ora 11:05, Ștefan A., de 46 de ani, din orașul Liteni, județul Suceava, a condus autoutilitara Mercedes-Benz Vito din stația peco Petrom situată pe strada Cernăuți din municipiul Suceava, cu intenția de a vira la stânga către strada Traian Vuia, manevra fiind permisă de semnalizarea rutieră instituită în zonă. După ce a pătruns pe prima bandă de circulație, având permisunea unui conducător auto care i-a facilitat accesul și care se deplasa pe prima bandă de circulație spre cartierul Ițcani, a intrat în coliziune cu autoturismul Renault Clio condus de Raluca P., de 41 de ani, care se deplasa regulamentar pe banda a doua de circulație în direcția strada Traian Vuia către strada Grigore Alexandru Ghica.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni traumatice ușoare, iar autovehiculele au fost avariate.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru acordarea asistenței medicale, fiindu-i stabilit diagnosticul „tramuatism cranio-cerebral, contuzie regiunea cervicală și contuzie genunchi stâng”.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l. De asemenea, le-au fost recoltate şi mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.