În contextul minivacanței de 1 mai, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 23:00 - 04:00, polițiștii Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava au organizat și desfășurat o acțiune cu efective mărite în municipiul Fălticeni, orașul Dolhasca dar și în zona rurală arondată, pe linia prevenirii infracționalității stradale și a faptelor antisociale în proximitatea cluburilor, barurilor și discotecilor.
La acțiune au participat polițiștii Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava, fiind angrenați în sprijin și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni și Secției de Poliție Rurală Preuteși, două grupe de luptători SAS, jandarmi din cadrul IJJ Suceava și polițiști rutieri.
În vederea acoperirii tuturor zonelor vizate pentru control, lucrătorii au fost repartizați în șapte echipe de lucru.
Au fost efectuate verificări și controale în incinta și în zona adiacentă cluburilor de pe raza municipiului Fălticeni, la o discotecă din comuna Preutești și la o societate comercială cu profil disco-bar din orașul Dolhasca.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 103 persoane, fiind efectuate 15 controale corporale asupra unor persoane cu comportament suspect.
Au fost controlați 13 agenți economici și au fost avertizate 16 persoane cu privire la normele de conduită socială.
De asemenea, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.020 lei, pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice dar și pentru abateri rutiere.
Au fost controlate 64 de autoturisme identificate în zona cluburilor și au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest 24 de șoferi. Au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
De asemenea în cadrul acțiunii au fost efectuate verificări de specialitate pe linia Legii nr. 333/2003 și H.G. 301/2012 la 2 agenți economici, fiind verificați și 6 agenți de pază.
Pentru deficiențele constatate s-a dispus măsura legală de sancționare a unui administrator în incinta societății acestuia desfășurându-se activități de jocuri de noroc fără a fi respectate condițiile impuse de lege.
Totodată, din zona adiacentă unui club din localitatea Preutești, o persoana recalcitrantă a fost extrasă, condusă la sediul Secției de Poliție Rurală Preutești unde a fost sancționată pentru încălcările aduse Legii 61/1991 cu amenda contravențională în valoare de 6000 lei.