Sâmbătă, 29 aprilie 2023, la ora 15.04, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani a decedat în cimitirul de pe raza satului Hănțești, județul Suceava.
Echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală Adâncata a stabilit că bărbatul, domiciliat în Hănțești, s-a deplasat sâmbătă în cimitirul din localitate la o înmormântare, împreună cu familia. În timp ce participa la înmormântare, bărbatului i s-a făcut rău și a căzut la nivelul solului, unde a rămas inconștient. Membrii familiei au solicitat intervenția unui echipaj ambulanțier la fața locului în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au prezentat două echipaje ambulanțiere care au constatat decesul și au stabilit ca și cauză a decesului stop cardio-respirator neresponsiv.
Bărbatul era înscris în evidența medicului de familie cu boli cardiace cronice și mai consuma băuturi alcoolice. Pe suprafața corpului nu au fost identificate leziuni,
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.