Ca urmare a încheierii între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației a Planului de măsuri în vederea implementării Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul unităților de învățământ de pe raza județului Suceava, pe parcursul modulului 5 al anului școlar 2022-2023, urmează să fie derulate activități preventive de către efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava( Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, efectivele de ordine public din mediul urban și rural), Inspectoratul Școlar Județean și parteneri (ONG-uri, asociații de elevi, asociații ale părinților etc).
Prin activitățile preventive se urmărește informarea elevilor pentru conștientizarea consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc) faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, respectiv dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Conform prevederilor art.372 Cod penal constituie infracțiunea de ”Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”:
(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
Cadrele didactice, atunci când iau la cunoștință că un elev a introdus în unitatea de învățământ un obiect periculos, trebuie să sesizeze de urgență poliția (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliție/polițistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învățământ).

b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Având în vedere pericolul reprezentat de faptele de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, recomandăm părinților următoarele:
Sfaturi pentru elevi:

- să verifice ce obiecte achiziționează copiii/tinerii din mediul online, având în vedere că unele dintre acestea, deși sunt promovate în diverse jocuri/filme pot face parte din categoria obiectelor periculoase( cuțițe CS Karambit, cuțite Butterfly, arme airsoft etc) și prin folosirea lor pot pune în pericol integritatea corporală/viața atât a posesorului(prin manevrarea defectuoasă) cât și a celor împotriva căruia se acționează( prin producerea de leziuni/plăgi);
- să verifice obiectele pe care copiii/tinerii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la școală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
- să discute cu copiii/tinerii cu privire la eventualele divergențe pe care le au la școală cu colegii și să lucreze cu aceștia și cu cadrele didactice pentru găsirea unor soluții non-violente de rezolvare;
- să nu acrediteze sub nicio formă ideea că obiectele periculoase pot fi purtate pentru a se apăra de eventuale atacuri ale unor persoane pe stradă, școală etc;
Sfaturi pentru elevi:
- Nu purta asupra ta sau în ghiozdan obiecte din categoria celor periculoase și nu le introduce sub nici o formă, în incinta unităților de învățământ, pentru că, în situația în care ești identificat, riști pedeapsa cu amendă penală sau închisoare;
- Prin folosirea unui obiect periculos îți poți periclita integritatea corporală/ viața sau poți periclita integritatea corporală/viața colegilor;
- Conflictele pot fi rezolvate amiabil, fără a face apel la violență sau prin folosirea unor obiecte periculoase;
- Sesizează un cadru didactic/ un adult când observi un coleg că are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase;