Membrii Consiliului Regional Cernăuți au votat marți, 16 mai, pentru interzicerea activității organizațiilor religioase despre care se consideră că au legături cu Federația Rusă. Potrivit unui comunicat emis de Consiliu, decizia a fost susținută de cei 40 de consilieri regionali prezenți în sala de ședințe, scrie bucpress.eu.
Conform comunicatului, „deputații Consiliului regional Cernăuți consideră că activitatea organizațiilor religioase (asociațiilor) care au legături canonice dovedite cu țara agresoare (Rusia) ca fiind interzisă pe teritoriul regiunii Cernăuți”.
Prin urmare, consilierii propun Parlamentului de la Kiev să inițieze proiecte de lege referitoare la legalitatea funcționării organizațiilor religioase care ar avea legături dovedite cu Rusia, astfel încât acestea să fie supuse unei examinări și adoptări urgente.
Se menționează că și Administrația Regională de Stat Cernăuți a primit recomandări în acest sens. În special, administrația este îndemnată să efectueze o analiză și să ia măsuri corespunzătoare în ceea ce privește legalitatea utilizării clădirilor de cult și a proprietăților deținute de stat, care au fost transferate în proprietatea organizațiilor religioase ce au legături canonice dovedite cu Federația Rusă.
De asemenea, se menționează că hotărârea intitulată „Cu privire la asigurarea consolidării securității naționale în domeniul libertății conștiinței și activității organizațiilor religioase în regiunea Cernăuți” va fi trimisă tuturor șefilor comunităților teritoriale din regiune în scopul informării și luării în considerare în activitatea lor. Li se recomandă să rezilieze contractele de închiriere a bunurilor imobiliare și terenurilor cu organizațiile religioase (comunitățile) care au conexiuni canonice dovedite cu o țară agresoare și să interzică utilizarea proprietăților care aparțin comunităților teritoriale rurale, urbane și urbane mici.

Din Biserica Ortodoxă Ucraineană, vizată de această decizie, fac parte și cele mai multe biserici otodoxe care slujesc în limba română.