Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită, joi la amiază, într-un accidet rutier produs pe DN2 / E85, în localitatea Pătrăuți din județul Suceava.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a rămas încarcerat și a fost extras de pompierii militari. Victima se afla în stare de inconștiență, iar personalul medical a aplicat manevre de resuscitare, dar nu au reușit să îi salveze viața.
O altă femeie, conștientă și cooperantă a fost transporată la Spital Județean pentru îngrjiri medicale. Cea de-a treia persoană nu a necesitat îngrjiri medicale.
Pe durata intervenției echipajelor de salvatori și a cercetării criminalistice la fața locului traficul rutier pe DN 2 s-a desfășurat cu dificultate.