Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuți supranumit „Mâncătorul de femei” a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte. Dosarul face referire doar la uciderea uciderea soției sale, Aurica Bodnărescu.
Sentința a fost pronunțată marți de un complet de judecători de la Curtea de Apel Suceava. Conform rechizitoriului, în noaptea de 10/11 iunie 2020, pe fondul geloziei, ar fi plecat cu soția de la domiciliul din Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care ar fi agresat-o, suprimându-i cu intenție viața, și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a fost găsit până în prezent.
Condamnarea vizează doar uciderea soției sale, Aurica Bodnărescu. Dosarul nu face referire la dispariția altor cinci femei din anturajul bărbatului.
Vasile Lavric a intrat în atenția Poliției după dispariția surorilor Iordache, trei tinere cu care acesta ar fi avut relații de iubire: Iuliana, dispărută în anul 1995, când avea doar 16 ani, Nicoleta, de 31 de ani, și Ramona care avea 18 ani, ambele dispărute în 2005, la trei luni distanță una de cealaltă.
Anchetatorii au descoperit că înainte de dispariția Auricăi Bodnărescu și a celor trei surori Iordache, mecanicul auto din Rădăuți a mai avut încă două soții, ambele decedând în condiții stranii. Bărbatul s-a căsătorit de tânăr, la 18 ani, cu o femeie pe nume Nicoleta, cu care a avut două fete. Între timp a plecat în armată, unde a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru viol. După ce a fost eliberat, soția a intentat divorț și la scurt timp s-a stins din viață într-un accident de circulație. Bărbatul s-a căsătorit apoi cu Cristina, cu care a avut doi copii. Cristina a murit la doar 21 de ani, după ce ar fi făcut un infarct.