Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava anunță încetarea din viață a dr. Mihai-Simuca Cristof, medic chirurg și fost șef al Blocului Operator al unității medicale.
„Angajat al unității între anii 1992-2021 în secția Chirurgie generală, dr. Mihai-Simucă Cristof a fost un chirurg care s-a făcut remarcat prin profesionalism, pricepere si devotament pentru instituție, profesie și pacienți.
A realizat mii de operații, a redat sănătatea și speranța bolnavilor pe care i-a avut în grijă și a fost un model de dăruire în ce privește activitatea curentă și cea din gardă.
Între anii 2008 – 2017 a fost și șef al Blocului Operator, timp în care s-a realizat și modernizarea acestuia și s-au pus bazele dezvoltării actuale.
Întreaga sa carieră a stat sub semnul obiectivului de a fi foarte bine pregătit, la curent cu progresele din specialitate și eficient în munca pe care a facut-o cu multă pasiune.
Prin dispariția sa comunitatea medicală suceveană pierde un medic care a facut onoare spitalului în care a profesat și un om apreciat la superlativ deopotrivă de colegi și de cei care i-au fost pacienți”, este mesajul transmis de dr. Valeriu Gavrilovici, șeful secției Chirurgie a Spitalului Județean Suceava.

Sicriul cu trupul neînsuflețit urma să fie depus miercuri după-amiază la capela Bisericii „Sfântul Simion” din cartierul Zamca. Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 12.00, în cimitirul bisericii.