VIDEO Accident grav la Drăgușeni, cu 11 persoane rănite. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Zece ambulanțe și un elicopter intervin pentru salvarea victimelor. Circulația este blocată pe ambele sensuri

Duminică, în jurul orei 18:30, pe DN2 / E85,  pe raza comunei Drăgușeni din județul Suceava, a avut loc un accident rutier cu implicarea unei autoutilitare și a altor două autoturisme.

Pentru o optima gestionare a situatiei, la nivelul judetului Suceava s-a activat Planul Rosu de Interventie. La fata locului au fost alocate doua autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, șapte ambulante SAJ, trei echipaje SMURD si un elicopter.

La nivelul IPJ Suceava a fost constituită o echipă operativă formată din polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, dar și din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava, iar din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul unei autoutilitare în care se mai aflau patru persoane și care se deplasa din direcția Fălticeni către Roman a pătruns pe contrasens unde a lovit succesiv două autoturisme care circulau în coloană din sens opus.

Din primele date, cauza pătrunderii pe contrasens ar fi un ușor derapaj în condiții de carosabil umed pe fondul vitezei excesive, nefiind însă exclusa nici utilizarea în timpul condusului a unor mijloace sau dispozitive de natură a distrage atenția la volan.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a doi bărbați pasageri în autoutilitara care a pătruns pe contrasens, dar și ranirea ușoară a șoferului și a celorlați doi pasageri din autoutilitara. Toți cinci sunt bărbați din zona orașului Cajvana care se deplasau pentru lucrări in construcții pe raza județului Vrancea. 

Un tânăr din camionetă a fost transferat spre Iași, cu manevre de resuscitare în curs, dar ulterior a fost constatat decesul

De asemenea, din celelalte două autoturisme implicate a rezultat rănirea ușoară a patru adulți și doi copii, fără probleme majore.

Toți șoferii urmează sa fie testați cu aparatul etilotest și sa le fie prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă niciunul nu prezintă halenă alcoolică.

La acest moment circulația este blocată pe ambele sensuri.

Se desfășoară cercetări petru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Citește și: 
Mai nouă Mai veche