Atenție la hoții de buzunare!

În perioada 23-25 iunie 2023, polițiștii de prevenire, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava dar și în colaborare cu specialiști ANITP desfășoară activități de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului infracțional și victimal și prevenirii unor situații de risc și vulnerabilitate.

Sunt vizate principalele problematici reprezentate de infracționalitatea contra patrimoniului și persoanei, dar și violența domestică și delincvența juvenilă.

Polițiștii sunt prezenți în principalele zone de organizare a evenimentelor sociale, culturale și artistice asociate Zilelor Sucevei, purtând discuții cu cetățenii și promovând recomandări preventive.

Sunt oferite și materiale de informare cu măsuri de evitare a unor vulnerabilități dar și sfaturi cu privire la gestionarea unor situații de risc.

Peste 300 de suceveni au primit recomandări pe linia prevenirii furturilor din genți și buzunare, locuințe și autovehicule. De asemenea, s-a promovat ordinul provizoriu de protecție ca instrument legislativ extrem de util în prevenirea cazurilor de violență intrafamilială.

Cetăţenii, în special persoanele vârstnice au fost cei care au aprofundat discuţiile şi au solicitat informaţii suplimentare cu privire la modul de abordare al unor situaţii de risc victimal. Poliţiştii au avut timp pentru fiecare iar prezenţa şi activitatea acestora a fost bine primită de către toţi beneficiarii.

De asemenea, s-a constatat că în momentul în care fac cumpărături în hypermarket-uri mulţi cetăţeni depozitează borsete sau genţi în coşurile sau cărucioarele de cumpărături, sporind riscul unui furt.

În acest context poliţiştii au discutat cu cetăţenii, au prezentat modurile de operare şi au promovat recomandările preventive.

Poliţiştii recomandă încă o dată:
  • nu purtați portofelul in buzunarul din spate al pantalonilor;
  • nu purtati bani sau valori in buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile si cel mai des vizitate de catre hoti;
  • pastrati portofelul si banii in buzunarul interior si asigurati-l cu nasturi sau fermoar un buzunar bine asigurat – descurajeaza hotii;
  • daca transportati o suma importanta de bani, evitati locurile aglomerate si rugati o persoana de incredere sa va insoteasca;
  • mare atentie la persoanele pe care le vedeti des in preajma dumneavoastra in piata si magazine;
  • tineti geanta in fata, protejand-o cu mana;
  • acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra; cand faceti diferite plati sau cumparaturi nu scoateti tot teancul de bani ci numai suma care trebuie;
  • daca stati la o coada priviti cu atentie celelalte persoane; daca simtiti ca asupra dumneavoastra se face pressing la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;
  • urmariti cu atentie persoanele care transporta ca din intamplare obiecte de imbracaminte sau plase goale pe mana; un hot se foloseste de astfel de obiecte cand opereaza ca sa-si ascunda mana de privirile straine;
  • in spatii aglomerate (piete, gari, magazine) fiti mai vigilenti ca de obicei;
  • cand va aflati intr-un mijloc de transport in comun si va simtiti inconjurat, schimbati-va imediat locul;
  • aveti grija la folosirea cardurilor; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasa suma de bani;
  • retineti cat mai multe amanunte care ar putea conduce la identificarea si prinderea autorilor de catre politisti;
  • nu ezitati sa luati atitudine atunci cand sunteti martorul unei infractiuni; Apelați SNUAU 112!

POLIȚIȘTII VĂ DORESC SĂ PETRECEȚI ZILELE SUCEVEI ÎN SIGURANŢĂ!
Mai nouă Mai veche