Patru accidente rutiere cu bicicliști într-o singură zi pe drumurile din județul Suceava. Trei erau sub influența băuturilor alcoolice, iar al patrulea nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite

Marți, 13 iunie 2023, la ora 13:10, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către Spitalul municipal Vatra Dornei cu privire la faptul că Vasile G., de 43 de ani, din localitate, a solicitat acordarea de îngrijiri medicale întrucât în cursul aceleiași zile a fost implicat într-un accident rutier în calitate de biciclist.
Echipa operativă, cu ocazia primelor cercetări, a stabilit că în jurul orei 11:37, Elena A., de 21 de ani, a condus autoturismul BMW pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, din direcția strada Calea Transilvaniei către strada Podu Verde, iar când a ajuns în intersecția cu strada Luceafărului l-a surprins și acroșat pe Vasile G., de 43 ani, care se angajase în traversarea străzii în mod neregulamentar, fiind în deplasare pe bicicletă, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, iar în cazul biciclistului a rezultat valoarea de 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestora fiindu-le recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.


Marți, 13 iunie 2023, în jurul orei 13:40, Maria O., de 64 de ani, din Fălticeni, în timp ce se deplasa pe o bicicletă pe o alee secundară din pietriș care aparține de strada Slt. Grigoraș din localitate, în apropierea intersecției cu str. Slt. Grigoraș, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, autoaccidentându-se.Victima a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru investigații suplimentare.
Din cauza stării de sănătate, femeia nu a putut fi testată cu aparatul etilometru.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Marți, 13 iunie 2023, în jurul orelor 15:40, Valeriu B., din Fălticeni, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe strada Republicii din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se ușor. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde s-a stabilit diagnosticul de „contuzie piramidă nazală, escoriații faciale”, fără a rămâne internat.
Biciclistul a fost testat cu apratul etilometru, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vinovat de producerea evenimentului rutier se face biciclistul care a condus o bicicletă sub influența băuturilor alcoolice, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.160 lei.


Marți, 13 iunie 2023, în jurul orelor 16:30, Constantin S., din comuna Rădășeni, județul Suceava, în timp ce se deplasa cu o bicicletă în intersecția DJ 209M cu strada Ion Lovinescu din comuna Rădășeni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se ușor. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde s-a stabilit diagnosticul de „contuzii și escoriații faciale”, fără a rămâne internat.
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vinovat de producerea evenimentului rutier se face numitul biciclistul, care a condus o bicicletă sub influența băuturilor alcoolice, fiind sancționat contravențional conf. OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 870 lei.
Mai nouă Mai veche