Rezerva de umiditate în sol la 30 iunie: secetă pedologică moderată la grâul de toamnă, aprovizionare satisfăcătare la porumb, în județul Suceava

Administrația Națională de Meteorologie informează că la data de 30 iunie 2023, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă a solului pe adâncimea 0-100 cm prezintă valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Maramureș, Transilvania, Crișana și Oltenia, pe suprafețe agricole extinse din Banat, local în vestul, nordul și izolat sudul Munteniei, nordul, estul și nord-vestul Moldovei. 

Conținutul de umiditate din sol se încadrează în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și puternică) în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, izolat în nord-vestul Banatului.

{inAds}
În cultura de porumb, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-100 cm se situează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Transilvania, Crișana și Banat, pe suprafețe agricole extinse din Oltenia, local în nordul, estul și vestul Moldovei, vestul, nordul și sudul Munteniei, nordul, centrul și sud-vestul Dobrogei. 

În Maramureș, estul, local nordul, centrul și sudul Munteniei, centrul, estul și sud-estul Dobrogei, centrul, estul, sudul, izolat nord-estul Moldovei, se înregistrează deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și puternică).

Rezerva de umiditate este determinată prin metoda bilanțului apei în sol utilizând datele meteorologice înregistrate la stațiile meteorologice cu program agrometeorologic din cadrul rețelei Administrației Naționale de Meteorologie. Valorile de umiditate sunt validate de măsurători directe efectuate cu senzori de umiditate, în platformele agrometeorologice. {alertInfo}
Mai nouă Mai veche