Marți, 20 iunie 2023, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de Spitalul Municipal Vatra Dornei despre faptul că în cursul dimineții, la ora 07.25, a survenit decesul lui Ioan O., din comuna Șaru Dornei, județul Suceava, care era internat în cadrul secției Chirurgie din seara precedentă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul locuia împreună cu familia în comuna Șaru Dornei. Luni, 19 iunie, aproape de miezul nopții, fiind în stare avansată de ebrietate, persoana în cauză a urcat la etajul 1 al clădirii, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe scara interioară a locuinței. Acesta a fost găsit de membrii familiei, care au solicitat prin 112 intervenția unei ambulanțe.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-a stabilit diagnosticul „plagă contuză regiunea occipitală, multiple escoriații, stare de ebrietate”.
Marți, în jurul orei 07.25, bărbatul a decedat în spital.
Cadavrul victimei a fost depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei morții.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.