Joi, 1 iunie 2023, la ora 20:41, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit inconștient într-un beci din comuna Satu Mare, județul Suceava.
În urma cercetărilor a rezultat faptul că Vasile S., din Satu Mare, s-a deplasat la un imobil din localitate pentru a efectua lucrări de tencuială interioară într-o anexă tip garaj.
În jurul orelor 20.30, observând că soțul nu răspunde la telefon, soția bărbatului s-a deplasat la imobilul unde acesta efectua lucrări de construcții, găsindu-l inconștient, căzut la sol, iar în momentul în care a încercat să-l atingă s-a electrocutat.
A rugat un vecin să apeleze 112, pentru a solicita prezența unui echipaj medical la fața locului.
Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Cadavrul prezenta plăgi arse pe membrele superioare și abdomen, în urma electrocutării.
În urma manevrelor de resuscitare, decesul a fost declarat în jurul orelor 20.55, de către lucrătorii Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
A fost dispusă ridicarea cadavrului și transportarea acestuia la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.