Într-o primă fază, proiectul va cuprinde un număr de minimum 210 de elevi înscriși în învățământul DUAL, în cadrul programelor de studiu derulate de unitățile de învățământ preuniversitar partenere. Acestea vor asigura pregătirea teoretică și practică a elevilor, în laboratoarele proprii, în atelierele și laboratoarele USV, precum și în spațiile operatorilor economici parteneri. USV va asigura întreaga logistică aferentă acestui proces, incluzând transportul, cazarea, masa, asigurările și serviciile medicale pentru elevii participanți.
Elevii care, în urma admiterii pentru anul școlar 2023-2024 în învățământul dual organizat de unitățile de învățământ preuniversitar partenere, vor fi selectați ca membri ai grupului țintă al proiectului DUAL-USV, vor beneficia de burse lunare cumulative din mai multe surse. În primul an de studii, aceste burse vor fi în valoare de până la 800 lei/lună. Elevii admiși în liceele partenere din municipiul Suceava – Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava – vor primi, din partea Primăriei Suceava, o bursă suplimentară de 100-200 lei/lună.
Candidații care se înscriu la USV, la unul dintre programele de studiu Calculatoare, Automatică și Informatică Aplicată sau Rețele și Software de Telecomunicații / Electronică aplicată, au posibilitatea de a urma în paralel cursurile școlii postliceale, specializarea Analist programator, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, cu o durată de 1,5 ani, unde vor primi o bursă de 800 lei/lună. Totodată, ei vor avea posibilitatea de a efectua cursuri și stagii de practică la compania ASSIST Software din Suceava (aflată în proximitatea liceului). Desigur, această bursă se va putea cumula cu bursele oferite de USV, în conformitate cu regulamentul de acordare a burselor.
Unitățile de învățământ preuniversitar și calificările pentru care acestea vor organiza admitere pentru anul școlar 2023-2024, operatorii economici cu care acestea vor colabora, precum și numărul de elevi susținuți cu burse prin proiectul DUAL-USV sunt:
Unitatea de învățământ preuniversitar | Calificarea | Partener economic/număr elevi |
Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava | Operator la mașini cu comandă numerică | SC SIDEM SRL – 15 elevi SC TRUTZI SRL – 4 elevi |
Sudor | SC TRUTZI SRL – 14 elevi | |
Electromecanic utilaje și instalații industriale | SC TRUTZI SRL - 2 elevi SC SIDEM SRL - 15 elevi | |
Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava | Electrician exploatare joasă tensiune | SC AMBRO SA – 15 elevi SC GERVIS SA – 5 elevi SC BETY ICE SRL – 3 elevi SC LOIAL IMPEX SRL – 1 elev |
Analist programator postliceal | ASSIST SOFTWARE SRL – 30 elevi | |
Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava | Electrician auto | SC QUICK TRANSPEDITION SRL Iași - 3 elevi |
Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret | Mecanic auto | SC TOTAL PLUS – 5 elevi, SC EGGER ROMÂNIA SRL – 3 elevi |
Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani | Mecanic utilaje și instalații în industrie | SC ELECTRO ALFA INTERNATIONAL – 10 elevi |
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani | Electrician exploatare joasă tensiune | SC ELECTRO ALFA INTERNATIONAL – 12 elevi |
Electronist aparate și echipamente | SC ELSACO ELECTRONIC SRL – 10 elevi | |
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni | Mecanic auto | SC TEHNO WORLD SRL – 5 elevi SC QUICK TRANSPEDITION SRL Iași - 2 elevi |
Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni | Lăcătuș mecanic prestări servicii | SC TRUTZI SRL – 9 elevi SC BETTY ICE SRL– 3 elevi SC LOIAL IMPEX SRL – 5 elevi |
Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman | Electrician aparate și echipamente electrice și energetice | SC ENERGOICE SRL – 6 elevi |
Ești elev și te interesează să-ți dezvolți abilități profesionale adecvate pieței muncii prin educație și formare în sistem dual? Contactează secretariatele unităților de învățământ preuniversitar pentru mai multe informații. {alertInfo}
Ești angajator și vrei să devii parte a dezvoltării regionale prin participarea activă în cadrul Consorțiul pentru învățământ dual? Contactează Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, trimițând un e-mail la adresa: dual@usm.ro sau prin telefon, la numărul: 0230-522978 int. 503. {alertInfo}