Avertizare meteo de caniculă. Luni va fi cea mai călduroasă zi a anului

Avertizare meteologica canicula 17 iulie 2023
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de caniculă, val de căldură și disconfort termic ridicat pentru luni, 17 iulie. 


COD GALBEN

Interval de valabilitate: 17 iulie
Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat

Luni (17 iulie), valul de căldură va continua să se intensifice și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.


COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 17 iulie

Luni (17 iulie), în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade.

Notă: Valul de căldură și disconfortul termic vor persista marți (18 iulie) în regiunile vestice, sudice și sud-estice, iar miercuri și joi (19 și 20 iulie) în cele din jumătatea sudică a teritoriului.
Mai nouă Mai veche