Dezvoltarea limbajului la copii: potențiale semne de alarmă


 

Întârzierea în dezvoltarea limbajului reprezintă una dintre cele mai comune tipuri de întârzieri în dezvoltare - se estimează că 1 din 5 copii vor învăța să vorbească mai târziu decât alți copii de aceeași vârstă.[2] Ca părinte, este firesc să te îngrijorezi când observi că micuțul tău nu vorbește încă la fel de bine ca alți copii ori nu are un vocabular atât de bogat și să te întrebi dacă este o problemă temporară, ce se va rezolva de la sine, ori una pentru care va avea nevoie de ajutorul unui specialist. Ți-am pregătit o listă cu câteva potențiale semne de alarmă pe care nu ar trebui să le ignori. 

Nu a încercat deloc să vorbească

Copilul încă nu vorbește? Ce trebuie să știi înainte de a te panica este că s-ar putea să fie prea mic pentru a putea face asta sau ca tu nu să recunoști drept cuvinte sunetele pe care le scoate. Până la vârsta de 1 an, el ar trebui însă cel puțin să încerce să vorbească. Atenție! Acest lucru nu înseamnă că trebuie să pronunțe corect orice cuvânt ori să facă propoziții complete. Dacă poate spune „mama” sau „tata” ori rosti cel puțin un cuvânt, se poate considera că are un limbaj normal pentru vârsta sa. Doar pentru că nu reușește încă să pronunțe cuvinte pe care tu le înțelegi, nu înseamnă că nu vorbește.[2][3] 

Preferă să folosească gesturi, nu cuvinte

Limbajul nonverbal este una dintre primele metode de comunicare pe care le folosește un copil. De altfel, faptul că micuțul tău nu folosește gesturi pentru a comunica până la vârsta de 1 an reprezintă un potențial semn de alarmă. Totuși, pe măsură ce crește, acestea nu ar trebui să continue să reprezinte principala sa metodă de comunicare. Până la vârsta de 2 ani, cel mic ar trebui să folosească mai multe cuvinte decât gesturi când vrea să vorbească.[2]

Nu poate înțelege sau urma instrucțiuni simple 

Un alt semn de întârziere în dezvoltarea limbajului poate fi reprezentat de faptul că micuțul tău întâmpină dificultăți în înțelegerea cuvintelor și a instrucțiunilor simple. De exemplu, în jurul vârstei de 2 ani ar trebui să înțeleagă când spui „Pune cana pe masă!” și să și facă acest lucru, fără a mai trebui să-i indici prin gesturi cana sau masa.[2][3] 

Nu se poate face înțeles de cei din jur 

Ca părinte, vei învăța destul de repede ce vrea să spună copilul tău, chiar dacă nu folosește atât de multe cuvinte ori nu le pronunță prea clar. Totuși, la un moment dat, el ar trebui să vorbească suficient de clar pentru a putea fi înțeles chiar și de către un străin, fără ca asta să însemne neapărat că trebuie să pronunțe perfect cuvintele. Dacă are în jur de 3 ani, dar încă ți se mai cere să „traduci” ce spune, acest lucru ar putea reprezenta un posibil semn de alarmă.[2]

Nu poate imita sunete sau gesturi

Copiii adoră să imite diverse sunete, fie că este vorba de cele specifice anumitor animale („ham-ham”, „miau”, „oac, oac”) ori de cuvinte pe care le aude la adulții din jur. De asemenea, va începe destul de repede să imite anumite gesturi, cum ar să facă pa-pa sau să bată din palme când te vede pe tine făcând acest lucru. Dacă nu a încercat să facă niciodată acest lucru sau are probleme în a imita gesturi și sunete la 18 luni, acest lucru ar putea reprezenta un motiv de îngrijorare.[1][2]

Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său și există mulți factori care pot influența momentul când va începe să vorbească ori cât de bine vorbește la o anumită vârstă. În același timp, este bine să știi care sunt etapele normale ale dezvoltării limbajului și să urmărești dacă micuțul tău face toate lucrurile pe care ar trebui să le poată face la vârsta sa. Dacă observi semne ale întârzierii în dezvoltarea limbajului, nu ezita să soliciți ajutorul unui specialist.

Bibliografie: 

  1. „Delayed Speech or Language Development (for Parents)”, Nemours KidsHealth, 2022, kidshealth.org/en/parents/not-talk.html. Accessed 27 June 2023.
  2. „How Would You Know If Your Child Has a Delay in Language Development?”, Verywell Family, 2022, www.verywellfamily.com/delayed-toddler-language-development-signs-289850. Accessed 27 June 2023.
  3. „Language Delays in Toddlers: Information for Parents”, Healthy Children, 2023, www.healthychildren.org/English/ages-stages/toddler/Pages/language-delay.aspx. Accessed 27 June 2023.
Mai nouă Mai veche