Joi, 13 iulie 2023, la ora 23:30, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea, în timp ce executa serviciul de patrulare, supraveghere și control al traficului rutier a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Dacia Logan care circula pe DN 17A, pe raza localității Sucevița.
La volanul autoturismului a fost identificat Constantin Mihai Tomiac, de 24 de ani, din comuna Straja, județul Suceava, acesta fiind singur în vehicul.
Întrucât avea un comportament suspect și agitat, polițiștii au procedat la efectuarea unui control amănunțit al habitaclului vehiculului, în zona din spate fiind identificat un loc special amenajat, mascat, în care se aflau 4.990 de pachete țigări de proveniență extracomunitară.
După efectuarea cercetării criminalistice și a actelor procedurale, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a șoferului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. De asemenea, cantitatea de țigarete a fost confiscată iar vehiculul a fost indisponibilizat.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal intocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și identificării unor eventuale conexiuni infracționale.