Mara Ștefanache, absolventă a renumitului Colegiu Național „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava, a devenit o adevărată voce a generației sale după ce și-a spus clar, punctul de vedere, în legătură cu organizarea examenului de Bacalaureat din acest an:
„Experiența bacalaureatului
Am absolvit clasa a XII-a la unul dintre cele mai prestigioase colegii din Suceava, as îndrăzni, chiar, sa spun, din țara. Pentru mine și colegii mei, bacalaureatul nu a fost un simplu examen. Nu facem, cu siguranta, parte din categoria cărora li se ia anual interviu și mărturisesc, onest : „Nici anul ăsta n-a fost sa fie….”. Am invatat mult, ne-am străduit, ne-am dat silința, chiar dacă mulți dintre noi suntem deja admiși la diverse facultăți din țara sau din străinătate. Am hotărât sa împărtășesc experiența bacalaureatului aici pentru a trage, sper, un semnal de alarmă asupra societății bolnave în care trăim. Dacă știu că mesajul meu nu va schimba nimic? Sunt absolut convinsă, dar am simțit nevoia să exteriorizez toate nedreptățile pe care noi, absolvenții de clasa a XII-a din 2023, le-am trăit odată cu examenul maturității.
Luni am susținut proba la limba si literatura română, probă pentru care, personal, am învățat cel mai mult. Suntem prima generație de după pandemie căreia i s-au reintrodus toate tematicile, toate conținuturile materiei exceptate în 2020, 2021 și 2022. Cum ar putea fi această decizie corectă? Stimați miniștri și profesori, am petrecut trei luni din clasa a IX-a și toată clasa a X-a în mediul online. Generația 2020 a petrecut în online mai puțin de un semestru și materia la limba română a fost redusă la jumătate. Mie nu îmi sună echitabil... Referindu-mă la sinonimul care a isterizat o țară întreagă, nu pot decât să spun că alegerea acestuia a fost neinspirată. „De bună seamă” probabil că sună relevant pentru adulți, pentru cei de peste 45 de ani. La un moment dat, fusese parte a vorbirii curente. Pentru noi, însă, locuțiunea nu înseamnă mai nimic… Nu trăim o realitate în care oamenii spun „De bună seamă că trebuie să fac ceva” și nici contextual secvența nu dă impresia unei certitudini pentru ca sensul acesteia să fie „desigur”…Mai mult decât atât, această primă cerință valorează șase puncte!!! Găsirea sinonimului corect și formularea răspunsului într-un enunț valorează exact cât primul reper de la subiectul al III-lea, evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar, reper ce necesită abilități de analiză și o multitudine de cunoștințe. Repet… cum ar putea fi corect?
Proba la matematică a fost, din punctul meu de vedere, cea mai „cinstită” dintre toate. Exercițiile au avut un grad mediu de dificultate și au existat subpuncte care vor face diferența între 9 și 10, așa cum este normal.
Proba la alegere a profilului a fost diferită pentru fiecare dintre noi. De accea, aleg să vorbesc, mai degrabă, despre modul în care s-a desfășurat această ultimă probă. Am fost supravegheată de două doamne profesoare, care, contrar celor de luni și marți, păreau să aibă ceva împotriva noastră. Am „tupeul” să numesc atitudinea uneia dintre ele cu totul și cu totul execrabilă. După ce ni s-au împărțit foile-tip, a urmat completarea colțului secretizat cu datele personale, respectiv a primei pagini cu informațiile necesare (tipul examenului, proba și sesiunea). Unul dintre colegii mei de generație, vizibil stresat și emoționat, a completat greșit aceste detalii și, neavând voie să șteargă sau să modifice, a fost nevoit să ceară înca cinci astfel de foi. Cinci sună mult, dar sunt convisă că, în condiții de examen, oricine poate păți acest lucru. Doamna profesoară, doamnă în vârstă și, înțeleg, cu experiență, nu s-a putut abține din a face comentarii deloc la locul lor: „Și ai mai și terminat 12 ani de școală?” sau, făcându-și semnul Crucii: „Doamne ferește, nu ești în stare să scrii în limba română…”. Dincolo de aceste remarci, aproape că a refuzat să îi mai dea încă o foaie, atunci când elevul a cerut-o: „Să vedem dacă mai ai voie după ce a trebuit să anulez atâtea ”. Mă întreb, cu cele mai împăciuitoare sentimente în suflet, de ce, doamnă dragă, veniți la supravegheat? De ce, doamnă dragă, ați optat pentru meseria de profesor dacă răbdarea nu se află printre calitățile dumneavoastră? Repet pentru a treia oară… Cum ar putea fi corect?
Știu ca este foarte la moda afirmația „Elevii din ziua de azi nu mai invata așa cum se invata odată” . Ei bine, intr-o țara care parca refuza sa evolueze, care nu acorda educației un sprijin real, va asigur, dragi adulti, ca înca exista elevi care invata cu simt de răspundere și care își doresc intr-adevăr sa fie cele mai bune propriii versiuni, contrar așteptărilor celor de la conducere. Noi vrem să schimbăm în bine țara care ne-a crescut, în care ne-am format, dar avem nevoie de sprijinul vostru. De ce ne ignorați? De ce examenul de bac la limba română, la limba noastră maternă, e conceput în avantajul celor care învață pe de rost? De ce este agățat atât de tare de trecut? De ce ne vreți proști?... Nu suntem și nici nu vom fi vreodată”, a scris Mara Ștefanache pe Facebook.