Un sucevean candidează pentru funcția de viceprimar al Londrei

Ștefan Voloșeniuc
Antreprenor de succes stabilit de mulți ani în Marea Britanie, suceveanul Ștefan Voloșeniuc este, oficial, candidatul Partidului Conservator pentru Great London Assembly la alegerile din mai 2024. Este pentru prima dată în istoria Marii Britanii când un român ar putea ocupa funcția de viceprimar al Londrei.

În Marea Britanie sunt peste un milion de români, dintre care mai bine de 500.000 locuiesc în zona metropolitană a Londrei. Comunitatea românească e a doua ca mărime din Regatul Unit, după cea poloneză, şi a devenit cea mai numeroasă minoritate din Londra.

„După Bucureşti şi Chişinău, Londra este oraşul locuit de cei mai mulţi români, fiind urmat de Iaşi. În aceste condiţii, până şi ideea unui vice-primar român ales în Capitala Marii Britanii, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, nu mai pare chiar o fantasmagorie. E nevoie doar de timp. Şi de persoana potrivită”, a scris Ștefan Voloșeniuc pe pagina personală de Facebook.

Omul de afaceri în vârstă de 40 de ani și-a anunțat candidatura într-o postare pe rețelele de socializare. El se declarată încântat că Susan Hall, a fost desemnată candidat al Partidului Conservator pentru funcția de primar al Londrei în alegerile care vor avea loc anul viitor în luna mai. Ștefan Voloșeniuc a mai spus și că, pentru prima dată în istoria metropolei londoneze, românii au ocazia să aibă propriul viceprimar.

„Astăzi este o zi de mare bucurie pentru Londra, deoarece speranța pentru un viitor mai bun este tot mai aproape. Sunt extrem de încântat să anunț că draga mea colegă și prietenă, Cllr Susan Hall, a fost selectată ca și candidat al Partidului Conservator pentru funcția de primar al Londrei în alegerile care vor avea loc anul viitor în luna mai. Susan este o persoană de încredere și dedicată, iar cu ea la conducere, suntem hotărâți să transformăm Londra într-un oraș mai sigur, mai bun și mai curat.

Această alegere este remarcabilă și deosebită pentru românii din Londra. Pentru prima dată în istoria metropolei londoneze, românii au ocazia să aibă propriul viceprimar. Acesta este un pas important în reprezentarea comunității noastre și în asigurarea că nevoile și aspirațiile noastre vor fi luate în considerare în luarea deciziilor care afectează orașul în care trăim.

Cu Susan la cârma orașului și cu sprijinul tuturor, vom putea face progrese semnificative în abordarea provocărilor pe care le întâmpinăm în Londra. Vom lucra împreună pentru a asigura o infrastructură mai bună, pentru a promova siguranța comunității și pentru a investi în proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții tuturor locuitorilor. Împreună, putem construi o Londra mai puternică și mai prosperă pentru toți.

Să fim mândri de această realizare și să privim cu optimism către viitorul nostru comun în frumoasa noastră capitală, Londra”
, a scris afaceristul român pe Facebook.

Cine Ștefan Voloșeniuc

Ştefan Voloşeniuc, în vârstă de 40 de ani, este un om de afaceri stabilit în Marea Britanie, care deţine o firmă de construcţii. Înainte de a ajunge la Londra, a locuit pentru o scurtă perioadă de timp în Franța și Portugalia. 

Bărbatul este din comuna Cârlibaba, județul Suceava.

Românul care ar putea ajunge viceprimar al Londrei a ajuns în Marea Britanie în 2007, pentru a lucra ca escavator rutier. Deși nu cunoștea limba engleză, voia să își deschidă propria firmă de construcții, un vis pe care a reușit să îl îndeplinească. În câţiva ani, a creat şi construit propria companie de construcţii cu sediul în Borehamwood, care în 2020 avea o cifră de afaceri de aproape 30 de milioane de lire sterline pe an şi 150 de angajaţi, inclusiv români şi britanici.

Ulterior a intrat și în politică, iar recent a inițiat o petiție prin care solicită Guvernului Marii Britanii să ofere elevilor români din sistemul de învățământ englez posibilitatea obținerii Certificatului general de învățământ secundar (GCSE) în limba română. Astfel, copiii românilor stabiliți în UK vor avea oportunitatea de a vorbi și scrie în limba maternă, de a-și cunoaște mai bine rădăcinile culturale și de a-și valorifica educația și perspectivele de viitor. Posibilitatea unui GCSE în limba română ar reprezenta o realizare uriașă pentru Diaspora din Marea Britanie.

2 Comentarii

  1. Am citit eu bine,sau ma inseala vederea? citez;Dupa Bucuresti si Chisineau,Londra este locuita de cei mai multi Romani,fiind urmat de IASI'',deci sa inteleg ca restul oraselor din Romania nu au locuitori de nationalitate Romana,ciudat lucru,nascut,crescut in Timisoara,nu stiam ca orasul nu are cetateni Romani??

    RăspundețiȘtergere
  2. tipic partidului conservator englez....fără research si fără rușine scoate perle aiurite. nu o sa reușească, cu toate ca vreau ca romani sa aibă succes în orice domeniu și funcție; -mai mult din cauza politici și a multora romani cărora nu-l cunosc cine e.

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche