VIDEO Imagini de la intervenția pentru deblocarea trenului suprins de o viitură, la Pojorâta

Intervenție deblocare tren Pojorâta
Căile Ferate Române și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava intervin, miercuri după-amiază, pentru deblocarea trenului de călători IR 12832 Cluj Napoca - Galați blocat de aluviuni aduse de o viitură pe calea ferată.

Cei 300 de călători aflați în tren au fost transportați în gară, unde vor aștepta deblocarea garniturii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maiorul Alin Găleată. Autoritățile pregătesc soluții de rezervă în cazul în care deblocarea căii ferate va fi întârziată.

Alți aproximativ 150 de pasageri sunt blocați în trenul IR 12830 Galați - Cluj Napoca, staționat în gara Sadova de la ieșire din Câmpulung Moldovenesc spre Pojorâta.

În zonă se deplasează și prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.


Mai nouă Mai veche